Magazinele sunt deja pline de ornamente pentru brad, dar fabricile care le produc continua sa lucreze la capacitate maxima. In Timis, Cluj, Sibiu sau Arges, zeci de oameni creeaza globuri de toate formele, culorile si marimile. Multe merg in afara tarii, dar o parte ajung si in brazii copiilor de la noi. Producatorii ne dezvaluie ca in acest an se poarta culorile eco: maro, verde, rosu si auriu.
La fabrica din Cluj-Napoca, zece femei lucreaza minutios la pictarea globurilor, cu diverse modele si personaje. Afacerea a pornit in 1994 si nu are magazin de desfacere in Romania. Produsele ajung, totusi, si pe piata interna, cu ocazia targurilor de Craciun. Circa 800.000 de globuri de 150 de modele sunt produse anual la fabrica din Cluj.
Patroana pastreaza cate un exemplar din fiecare model, asa ca are o colectie impresionanta, de circa 4.000 de globuri. Printre ele sunt si unele in forma de Dracula sau cu cristale swarovski. „Anul acesta se poarta culorile eco: maro, verde, rosu, auriu. Acestea se vor pastra si anul viitor, plus albastru deschis si alb”, spune proprietara fabricii. La Timisoara, alte zeci de angajati decoreaza cu spor globuri si fac kilometri de beteala. Cel mai greu este procedeul de decorare, care presupune mult simt artistic si migala pe masura.
Fabrica de globulete de la Curtea de Arges a devenit cel de-al doilea obiectiv turistic, ca atractie, in perioada sarbatorilor de iarna, dupa Manastirea Curtea de Arges. Grupuri de copii, politicieni si chiar actori vin sa vada cum se fabrica globurile care au ajuns in intreaga lume. Cum la Curtea de Arges tot este capitala turismului ecumenic, nu puteau sa lipseasca din peisaj globurile cu chipuri de sfinti!
Si cum gospodarul isi face iarna car si vara sanie, productia acestor podoabe incepe de vara si se termina inainte de Craciun. Lunar ies pe poarta unitatii cate opt containere a cate 24.000 de cutii cu cate cinci globuri in ele. Sunt de toate felurile, de la cele mai simple, pana la unele ornate cu pietre pretioase, de 40 de dolari bucata. Cantitatea vanduta acopera salariile celor 20 de angajati de la fabrica de globulete de la Curtea de Arges.
Asa se face bradul artificial
La Timisoara se fabrica treizeci de mii de pomi ecologici pe an!
Brazii artificiali, ajunsi la mare cautare pentru ca sunt ieftini, nu se scutura, pot fi refolositi ani la rand si se fabrica extrem de simplu. Practic, o masinarie preia un sul de folie din plastic si il transforma in ramuri!
Prin mainile lui Mihai Molea, angajat la fabrica de brazi din Timis, au trecut zeci de mii de pomi ecologici de Craciun. El are grija ca, in fiecare an, in mii de locuinte sa ajunga cei mai estetici brazi artificiali. Materia prima este o folie speciala din plastic, de culoare verde, sosita in fabrica in suluri mai mici sau mai mari, in functie de marimea bradului care urmeaza a fi asamblat. Cu ajutorul unor masinarii speciale, sulurile se transforma in ramuri. Acestea se asambleaza manual si pot fi ornate cu conuri de pin sau molid din padure, pentru a se reda cat mai fidel un brad „viu”. Cel mai ieftin pom artificial de Craciun costa 9 lei si masoara doar 20 de centimetri. Exista si brazi a caror valoare depaseste insa 600 de lei.